Fișă
- Denumire latină
- Vulpecula (Vul)
- Cea mai strălucitoare stea
- Anser (α Vul)
- Magnitudine aparentă
- 4,44 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 95771
- Suprafață
- 268 deg² (locul 55 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 18h 57m 07s până la 21h 30m 39s
- Declinație
- +19° 23' 54'' până la +29° 29' 14''
- Constelații vecine
- Lebăda, Lira, Hercule, Săgeata, Delfinul, Pegas
Vizibilitate
Constelația Vulpea
Vulpea este o constelație a emisferei nordice. Stelele sale nu sunt foarte izbitoare, dar în schimb constelația găzduiește, cu Messier 27 (M 27), așa-numita Nebuloasă Haltera, una dintre cele mai frumoase nebuloase planetare. Este vorba de un nor de gaz expulzat de o stea muribundă. Acest obiect frumos poate fi zărit deja cu un binoclu bun. Pentru a putea distinge mânerele halterei este însă nevoie de un telescop reflector de opt țoli. La întâlnirile de observare, cei interesați au uneori ocazia să privească printr-un telescop Dobson de 35 de țoli. Cu acest instrument profesionist, Nebuloasa Haltera se arată în toată splendoarea ei.
Istorie
Constelația a fost introdusă pentru prima dată de Johannes Hevelius (astronom și întemeietor al cartografiei Lunii) în anul 1690, în atlasul său stelar „Firmamentum Sobiescianum”. Pe atunci, ea înfățișa încă o vulpe care ținea în gură o gâscă. Inițial, constelația se numea Vulpecula cum Ansere (vulpea mică cu gâscă). De-a lungul secolelor, gâsca a dispărut însă din constelație. Cea mai strălucitoare stea a constelației Vulpea poartă până astăzi numele Anser (gâsca).
În jurul constelației Vulpea a existat în anul 1967 o agitație cu totul deosebită. Tânăra doctorandă Jocelyn Bell lucra la Mullard Radio Astronomy Observatory, lângă Cambridge, cu un radiotelescop cu totul nou. La analiza datelor i-a atras atenția un semnal care revenea la intervale regulate. Jocelyn Bell și conducătorul ei de doctorat, Antony Hewish, nu și-au putut explica la început acest semnal intermitent și s-au gândit, pe jumătate în glumă, la semnalul radio al unei civilizații extraterestre. Au dat obiectului denumirea neoficială LGM-1 (Little Green Men 1). Curând s-a dovedit însă că LGM-1 era un pulsar, o stea neutronică pulsantă. Pentru acea vreme, descoperirea a fost totuși spectaculoasă. Prin urmare, Antony Hewish a primit în 1974 Premiul Nobel pentru Fizică, pe care l-a împărțit cu Martin Ryle. Jocelyn Bell, care descoperise semnalul, a rămas cu mâna goală. LGM-1 este considerat primul pulsar descoperit și poartă astăzi denumirea oficială PSR J1921+2153.
