Constelația Velele

Velele (Vela)
Velele · Cea mai strălucitoare stea: γ VelorumVezi constelația în registrul stelelor

Fișă

Denumire latină
Vela (Vel)
Cea mai strălucitoare stea
γ Velorum (γ Vel)
Magnitudine aparentă
1,75 mag
Catalogul Hipparcos
HIP 39953
Suprafață
500 deg² (locul 32 din 88)
Ascensie dreaptă
8h 03m 27s până la 11h 05m 50s
Declinație
-57° 10' 28'' până la -37° 09' 36''
Constelații vecine
Mașina Pneumatică, Busola, Pupa, Carena, Centaurul

Vizibilitate

Cerul nordicBerlin
Cerul sudicSydney
vizibilăparțial vizibilănevizibilăora 22, ora locală, în cel puțin o zi a lunii

Constelația Velele

Constelația Velele aparține emisferei sudice. Până în secolul al XVIII-lea, a făcut parte din constelația impunătoarei corăbii Argo. În anul 1756, Nicolas-Louis de Lacaille a împărțit-o, pe o hartă a cerului, în trei părți: carena (Carina), pupa (Puppis) și velele (Vela) corăbiei. Împărțirea a fost stabilită definitiv în 1763, în catalogul său de stele. Cea mai strălucitoare stea a sa, γ Velorum, poartă porecla neoficială Regor: astronautul Gus Grissom a citit invers prenumele colegului său Roger Chaffee. Amândoi au murit în 1967, în incendiul de la bordul Apollo 1.

Mitologie

Părțile 1 și 2 se găsesc la constelațiile Pupa și Carena.

Corabia Argo și argonauții (partea 3) – Drept mulțumire, Fineu le-a dezvăluit argonauților cum pot trece de Stâncile Cianee, care îi striveau pe oamenii și animalele ce încercau să treacă printre ele. Ei au lăsat să zboare înainte un porumbel (constelația Porumbelul), care a trecut printre stânci înainte ca acestea să se izbească una de alta. Când stâncile s-au deschis din nou, au trecut și ei. Călătoria a continuat prin vânturi înghețate. Pe Marea Neagră au întâlnit numeroase popoare și au ajuns la insula Tia (insula lui Ares), cu păsările stimfaliene, care își trăgeau penele ca pe niște săgeți. Hercule le alungase deja o dată cu zgomot, în timpul uneia dintre cele douăsprezece munci ale sale (constelația Hercule). Așa că și argonauții le-au alungat cu strigăte puternice și lovind în scuturi. Iason s-a dus în capitala Kyta, la regele Eetes, care avea tauri ce suflau foc, un dar al zeului focului, Hefaistos. Dacă Iason semăna cu ajutorul lor dinți de dragon pe câmpul lui Ares, urma să primească Lâna de Aur. Cu ajutorul Medeei, fiica regelui, a reușit. Regele nu a vrut însă să dea lâna și plănuia să-i ucidă pe argonauți în timpul nopții. Cu condiția ca Iason să se căsătorească cu ea, Medeea și-a trădat tatăl și l-a ajutat să fure lâna. Și călătoria de întoarcere a fost primejdioasă: Orfeu a acoperit cu cântecul său glasul sirenelor, iar Medeea l-a învins în Creta pe uriașul de bronz Talos. Ajuns acasă, Iason i-a înmânat lui Pelias Lâna de Aur, dar Pelias nu și-a ținut promisiunea de a-i lăsa tronul. Atunci Medeea, sub chipul unei preotese, le-a convins pe fiicele lui Pelias să-l taie în bucăți și să-l fiarbă, ca ea să-l poată întineri cu vraja ei. Fiicele au ascultat, dar Medeea a refuzat să facă vraja. Fiul lui Pelias, Acastos, i-a alungat pe Iason și pe Medeea din Iolcos. Ei au fugit la Corint, dar nici acolo nu au fost fericiți: zece ani mai târziu, Iason s-a îndrăgostit de Glauce, fiica regelui, iar Medeea a fost alungată. Ea s-a răzbunat ucigându-și copiii pe care îi avea cu Iason, pe rege și pe fiica acestuia.