Fișă
- Denumire latină
- Reticulum (Ret)
- Cea mai strălucitoare stea
- α Reticuli (α Ret)
- Magnitudine aparentă
- 3,32 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 19780
- Suprafață
- 114 deg² (locul 82 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 3h 13m 27s până la 4h 37m 06s
- Declinație
- -67° 14' 53'' până la -52° 44' 49''
- Constelații vecine
- Orologiul, Hidra Australă, Peștele de Aur
Vizibilitate
Constelația Reticulul
Reticulul este o constelație a emisferei sudice. Este parțial circumpolară față de Polul Sud. Asta înseamnă că unele dintre stelele sale se află atât de aproape de polul ceresc, încât, văzute din Sydney, nu apun niciodată. Astfel, o parte a constelației se află acolo deasupra orizontului pe tot parcursul anului.
Este ușor de găsit, deoarece se află aproximativ la jumătatea distanței dintre stelele strălucitoare Canopus și Achernar, stelele principale ale constelațiilor Carena și Eridanul. În plus, se află în apropierea Norului Mare al lui Magellan. Acesta este o galaxie pitică aflată la circa 160.000 de ani-lumină depărtare, cu multe miliarde de stele.
Istorie
Teologul francez Nicolas-Louis de Lacaille, care și-a dedicat viața astronomiei, geodeziei și matematicii, a introdus 14 constelații noi ale emisferei sudice. În anul 1750 a pornit într-o călătorie de patru ani la Capul Bunei Speranțe, printre altele pentru a observa constelațiile cerului sudic. Cu acest prilej a catalogat aproape 10.000 de stele. Nicolas-Louis de Lacaille și-a denumit noile constelații mai ales după instrumente tehnice. Astfel au apărut constelațiile Sculptorul, Cuptorul, Dalta, Mașina Pneumatică, Pictorul, Microscopul, Reticulul, Octantul, Orologiul, Busola, Platoul, Telescopul, Echerul și Compasul. În plus, a împărțit marea constelație antică a corăbiei Argo în trei constelații: Carena, Pupa și Velele. Catalogul său de stele ale cerului sudic a apărut în 1763, la un an după moartea sa, sub titlul „Coelum Australe Stelliferum”. Cele 14 constelații noi ale sale au în comun faptul că sunt alcătuite din stele relativ slabe.
Constelația a fost inventată de astronomul german Isaac Habrecht al II-lea, care a reprezentat-o în 1621 pe un glob ceresc. El însuși a publicat-o însă abia în 1628, în cartea sa „Planiglobium coeleste et terrestre”. Între timp, constelația devenise cunoscută prin astronomul german Jacob Bartsch, care a publicat-o în anul 1624 în hărțile sale stelare sub numele de „Rhombus” (romb). În anul 1752, Nicolas-Louis de Lacaille a redenumit-o însă „Reticulum Rhomboidalis” (rețea rombică). Prin rețeaua rombică înțelegea rețeaua gravată în ocularul unei lunete, cu care se măsurau odinioară pozițiile stelelor.
