Fișă
- Denumire latină
- Octans (Oct)
- Cea mai strălucitoare stea
- ν Octantis (ν Oct)
- Magnitudine aparentă
- 3,73 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 107089
- Suprafață
- 291 deg² (locul 50 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 0h 00m 00s până la 24h 00m 00s
- Declinație
- -90° 00' 00'' până la -74° 18' 14''
- Constelații vecine
- Indianul, Păunul, Pasărea Paradisului, Cameleonul, Platoul, Hidra Australă, Tucanul
Vizibilitate
Constelația Octantul
Octantul este o constelație a emisferei sudice. Este circumpolară față de Polul Sud. Asta înseamnă că stelele sale se află atât de aproape de polul ceresc, încât, văzute din Sydney, nu apun niciodată. Astfel, constelația se află acolo deasupra orizontului pe tot parcursul anului. Constelația este corespondentul sudic al constelației Ursa Mică din emisfera nordică.
Steaua polară sudică este σ Octantis. Datorită apropierii sale de Polul Sud, este singura stea a emisferei sudice ce rămâne mereu în același loc pe cer. Ea se află aproape exact deasupra axei Pământului, în jurul căreia Pământul se rotește o dată la 24 de ore, și, la fel ca omoloaga ei nordică, aproape că nu participă la această rotație. Cu ochiul liber poate fi zărită însă doar în condiții optime, căci strălucirea ei este de peste douăzeci de ori mai slabă decât cea a Stelei Polare din emisfera nordică. Prin urmare, constelația Crucea Sudului este mult mai potrivită pentru determinarea Polului Sud.
Din cauza oscilației axei Pământului, steaua σ Octantis nu își păstrează însă pentru totdeauna această particularitate. Peste circa 3.000 până la 7.000 de ani, polul va trece prin constelațiile Carena și Velele. Atunci, și locuitorii emisferei sudice vor avea o stea polară vizibilă cu ochiul liber.
Istorie
Teologul francez Nicolas-Louis de Lacaille, care și-a dedicat viața astronomiei, geodeziei și matematicii, a introdus 14 constelații noi ale emisferei sudice. În anul 1750 a pornit într-o călătorie de patru ani la Capul Bunei Speranțe, printre altele pentru a observa constelațiile cerului sudic. Cu acest prilej a catalogat aproape 10.000 de stele. Nicolas-Louis de Lacaille și-a denumit noile constelații mai ales după instrumente tehnice. Astfel au apărut constelațiile Sculptorul, Cuptorul, Dalta, Mașina Pneumatică, Pictorul, Microscopul, Reticulul, Octantul, Orologiul, Busola, Platoul, Telescopul, Echerul și Compasul. În plus, a împărțit marea constelație antică a corăbiei Argo în trei constelații: Carena, Pupa și Velele. Catalogul său de stele ale cerului sudic a apărut în 1763, la un an după moartea sa, sub titlul „Coelum Australe Stelliferum”. Cele 14 constelații noi ale sale au în comun faptul că sunt alcătuite din stele relativ slabe.
Cu Octantul, Nicolas-Louis de Lacaille a imortalizat un important instrument de măsurare a unghiurilor, precursorul sextantului, imortalizat și el pe cer. Navigatorii îl foloseau pentru a măsura înălțimea unghiulară a stelelor deasupra orizontului și, astfel, ca mai târziu și sextantul, pentru navigație și determinarea coordonatelor.
