Fișă
- Denumire latină
- Fornax (For)
- Cea mai strălucitoare stea
- α Fornacis (α For)
- Magnitudine aparentă
- 3,85 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 14879
- Suprafață
- 398 deg² (locul 41 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 1h 45m 24s până la 3h 50m 21s
- Declinație
- -39° 30' 46'' până la -23° 45' 23''
- Constelații vecine
- Eridanul, Balena, Sculptorul, Phoenix
Vizibilitate
Constelația Cuptorul
Cuptorul este o constelație a emisferei sudice. Cea mai strălucitoare stea a sa este α Fornacis, care are o magnitudine aparentă de doar 3,85 mag. Constelația se află în cotul constelației Eridanul și se învecinează cu Sculptorul.
Dar și constelațiile discrete mai pot rezerva astronomiei câteva surprize. Astfel, între septembrie 2003 și ianuarie 2004, telescopul spațial Hubble a observat o regiune aparent goală din constelația Cuptorul, nu mai mare de o zecime din diametrul Lunii văzut de pe Pământ. În aceste imagini, astronomii au reușit să numere aproape 10.000 de galaxii până atunci necunoscute: Hubble Ultra Deep Field (HUDF). Prin extrapolare, aceasta înseamnă că numai în constelația Cuptorul există probabil cel puțin un miliard de galaxii pe care astronomii nu le cunosc nici astăzi. Tot în constelația Cuptorul se află Roiul de galaxii Fornax, cel mai apropiat roi mare de galaxii după Roiul de galaxii Virgo (ceva peste 60 de milioane de ani-lumină). Cel mai strălucitor membru al său, aflat la marginea roiului, este radiogalaxia NGC 1316 (Fornax A).
Istorie
Teologul francez Nicolas-Louis de Lacaille, care și-a dedicat viața astronomiei, geodeziei și matematicii, a introdus 14 constelații noi ale emisferei sudice. În anul 1750 a pornit într-o călătorie de patru ani la Capul Bunei Speranțe, printre altele pentru a observa constelațiile cerului sudic. Cu acest prilej a catalogat aproape 10.000 de stele. Nicolas-Louis de Lacaille și-a denumit noile constelații mai ales după instrumente tehnice. Astfel au apărut constelațiile Sculptorul, Cuptorul, Dalta, Mașina Pneumatică, Pictorul, Microscopul, Reticulul, Octantul, Orologiul, Busola, Platoul, Telescopul, Echerul și Compasul. În plus, a împărțit marea constelație antică a corăbiei Argo în trei constelații: Carena, Pupa și Velele. Catalogul său de stele ale cerului sudic a apărut în 1763, la un an după moartea sa, sub titlul „Coelum Australe Stelliferum”. Cele 14 constelații noi ale sale au în comun faptul că sunt alcătuite din stele relativ slabe.
