Fișă
- Denumire latină
- Caelum (Cae)
- Cea mai strălucitoare stea
- α Caeli (α Cae)
- Magnitudine aparentă
- 4,46 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 21770
- Suprafață
- 125 deg² (locul 81 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 4h 19m 32s până la 5h 05m 01s
- Declinație
- -48° 44' 18'' până la -27° 01' 30''
- Constelații vecine
- Iepurele, Eridanul, Orologiul, Peștele de Aur, Pictorul, Porumbelul
Vizibilitate
Constelația Dalta
Dalta este o constelație a emisferei sudice. Cea mai strălucitoare stea a sa este α Caeli, care are o magnitudine aparentă de abia 4,46 mag. Constelația se află între fluviul Eridanul la vest, Iepurele la nord și Porumbelul la est.
Istorie
Teologul francez Nicolas-Louis de Lacaille, care și-a dedicat viața astronomiei, geodeziei și matematicii, a introdus 14 constelații noi ale emisferei sudice. În anul 1750 a pornit într-o călătorie de patru ani la Capul Bunei Speranțe, printre altele pentru a observa constelațiile cerului sudic. Cu acest prilej a catalogat aproape 10.000 de stele. Nicolas-Louis de Lacaille și-a denumit noile constelații mai ales după instrumente tehnice. Astfel au apărut constelațiile Sculptorul, Cuptorul, Dalta, Mașina Pneumatică, Pictorul, Microscopul, Reticulul, Octantul, Orologiul, Busola, Platoul, Telescopul, Echerul și Compasul. În plus, a împărțit marea constelație antică a corăbiei Argo în trei constelații: Carena, Pupa și Velele. Catalogul său de stele ale cerului sudic a apărut în 1763, la un an după moartea sa, sub titlul „Coelum Australe Stelliferum”. Cele 14 constelații noi ale sale au în comun faptul că sunt alcătuite din stele relativ slabe.
Dalta trebuia inițial să reprezinte o pereche de unelte de gravat încrucișate, pe care Nicolas-Louis de Lacaille le-a consemnat sub numele francez „Les Burins” și care trebuiau să amintească de unealta unui gravor în aramă. Mai târziu însă, una dintre cele două dălți a dispărut, iar numele constelației a fost latinizat în „Caelum”.
