Fișă
- Denumire latină
- Pyxis (Pyx)
- Cea mai strălucitoare stea
- α Pyxidis (α Pyx)
- Magnitudine aparentă
- 3,67 mag
- Catalogul Hipparcos
- HIP 42828
- Suprafață
- 221 deg² (locul 65 din 88)
- Ascensie dreaptă
- 8h 26m 43s până la 9h 27m 37s
- Declinație
- -37° 17' 31'' până la -17° 24' 41''
- Constelații vecine
- Hidra, Pupa, Velele, Mașina Pneumatică
Vizibilitate
Constelația Busola
Busola este o constelație a emisferei sudice. Cea mai strălucitoare stea a sa este α Pyxidis. Mult mai interesantă de observat este însă steaua T Pyxidis, o stea deja stinsă, cu o magnitudine aparentă de până la 15,8 mag, care declanșează la intervale regulate o novă recurentă (o creștere bruscă a strălucirii la suprafața unei pitice albe, provocată de aprinderea explozivă a hidrogenului într-un sistem de stele duble). T Pyxidis își înconjoară vecina, încă activă, la o distanță atât de mică, încât îi absoarbe gazul. Când acest gaz ajunge pe suprafața stelei stinse, se produc din când în când explozii termonucleare. Ultimele nove au avut loc în anii 1890, 1902, 1920, 1944, 1966 și 2011. În acele momente, T Pyxidis putea fi zărită cu ochiul liber pe firmament, cu o magnitudine aparentă de până la 6,5 mag.
Istorie
Teologul francez Nicolas-Louis de Lacaille, care și-a dedicat viața astronomiei, geodeziei și matematicii, a introdus 14 constelații noi ale emisferei sudice. În anul 1750 a pornit într-o călătorie de patru ani la Capul Bunei Speranțe, printre altele pentru a observa constelațiile cerului sudic. Cu acest prilej a catalogat aproape 10.000 de stele. Nicolas-Louis de Lacaille și-a denumit noile constelații mai ales după instrumente tehnice. Astfel au apărut constelațiile Sculptorul, Cuptorul, Dalta, Mașina Pneumatică, Pictorul, Microscopul, Reticulul, Octantul, Orologiul, Busola, Platoul, Telescopul, Echerul și Compasul. În plus, a împărțit marea constelație antică a corăbiei Argo în trei constelații: Carena, Pupa și Velele. Catalogul său de stele ale cerului sudic a apărut în 1763, la un an după moartea sa, sub titlul „Coelum Australe Stelliferum”. Cele 14 constelații noi ale sale au în comun faptul că sunt alcătuite din stele relativ slabe.
Cele patru stele cele mai strălucitoare ale Busolei erau văzute de grecii antici drept catargul corăbiei Argo, dar Busola nu făcea parte din constelația antică. De altfel, în Antichitate busola nu era încă cunoscută, deoarece prima busolă magnetică a fost folosită abia în secolul al XI-lea, de chinezi. Nicolas-Louis de Lacaille a introdus constelația Busola pentru prima dată în anul 1756, sub numele francez „la Boussole”, iar în 1763 a latinizat-o în „Pyxis Nautica”. Tot în 1756 a împărțit corabia Argo în trei constelații separate, deoarece i se părea prea mare și greu de cuprins cu privirea; împărțirea a fost stabilită definitiv în 1763, în catalogul său de stele. Astfel au apărut Carena (Carina), Pupa (Puppis) și Velele (Vela).
